Auto-sabotajul nu e un blestem. E o poveste neterminată. Și tu ești autorul. Poți rescrie finalul. Poți învăța să-ți construiești scara în loc să-ți tai craca. Chiar și dacă ai o zi proastă. Chiar și dacă ți-e frică. Mai ales atunci.
Ai fost vreodată atât de aproape de un succes încât aproape l-ai simțit? Și fix atunci, ai făcut o mișcare atât de ilogică, încât parcă ai fi vrut să-ți sabotezi viața cu grație? Ai spus „nu” unei oportunități bune pentru că „nu e momentul”, ai anulat interviul pentru că „oricum nu mă iau”, sau ai ignorat e-mailul important pentru că, sincer, „ce rost are?”. Felicitări, tocmai ai avut o sesiune clasică de auto-sabotaj, acel sport mental în care mintea ta joacă în echipa adversă, dar cu echipamentul tău.
Hai să vedem de ce ne facem asta.
Cum apare auto-sabotajul – spoiler: nu e pentru că suntem leneși sau „proști”
Auto-sabotajul nu e un act de prostie, ci o formă rafinată de frică mascată:
– Frica de succes („dacă o dau în bară după ce reușesc?”)
– Frica de eșec („mai bine nu încerc, decât să ratez”)
– Frica de schimbare („o să trebuiască să mă mențin acolo, și asta… sună obositor”)
– Frica de a nu fi suficient („sigur au greșit, n-ar trebui să fiu eu aici…”)
Este acel moment când inconștientul apasă butonul de panică, iar tu devii propriul tău sabotor de serviciu.
Caz aproape real: Elena și masteratul ei: „Am fost acceptată la un master pe care mi-l doream de ani de zile. Și cu o lună înainte să încep… mi-am pierdut interesul. Mă convingeam că oricum nu sunt suficient de bună. Am refuzat oferta. Și acum mă uit la pozele campusului ca la un fost iubit: cu regret și furie.”
Elena nu e slabă. Elena s-a speriat de ce însemna să reușească.
Cum îl recunoști (pentru că, surpriză, are multe costume de camuflaj)
Auto-sabotajul poate apărea sub forme subtile:
- Perfecționism: „Dacă nu pot face perfect, mai bine nu fac deloc.”
- Amânare cronică: „O să scriu acel e-mail… după ce-mi reorganizez sertarul cu cabluri.”
- Autocritică excesivă: „Ce rost are? Oricum sunt un dezastru.”
- Autosuficiență ironic-defensivă: „Ce? Eu? N-am nevoie de promovare. Știu eu cum merge treaba, se promovează doar pilele.”
Dar și sub forme dramatice:
- Începi un proiect și îl lași baltă când apar primele semne că… merge bine.
- Intri într-o relație sănătoasă și, din senin, îți activezi radarul de defecte („ceva sigur e în neregulă cu el, prea e normal”).
Tehnici de restructurare cognitivă (a.k.a. cum să nu-ți mai pui singur piedică)
Nu e magie. E muncă de igienă mintală – dar funcționează.
- Identifică gândul automatut de sabotaj
Scrie-l. Spune-l cu voce tare. Dă-i un nume dacă vrei (eu am clienți care-și numesc vocea auto-sabotoare „Tanti Panica” sau „Vocea din cartierul fricii”).
Ex: „N-o să pot face față, o să mă fac de râs.”
- Interoghează-l ca pe un martor dubios într-un proces penal
- Care sunt dovezile reale pentru acest gând?
- Există contraexemple? (ex: alte momente în care ai făcut față)
- Ce aș spune unui prieten drag care gândește la fel?
- Rescrie povestea
Transformă gândul-sabotor în ceva mai realist și constructiv: „Mi-e frică, dar am mai reușit și în trecut. Pot face pași mici. Nu trebuie să fiu perfect, ci perseverent.”
- Acționează în ciuda disconfortului
Gândirea se schimbă prin acțiune. Nu aștepta să te simți pregătit. Pregătirea e adesea doar o scuză bine îmbrăcată în anxietate.
- Răsplătește progresul, nu perfecțiunea
Celebrăm pașii, nu doar trofeele. Pentru că dacă aștepți până „meriți” să te bucuri, nu te vei bucura niciodată. Iar bucuria e combustibil pentru continuitate.
Auto-sabotajul nu e inamicul – e un semnal
Nu ești „defect” pentru că te sabotezi. Ești om. Și uneori, când ești aproape de ceva ce contează cu adevărat, creierul tău intră în panică, ca un sistem de alarmă stricat care sună și când ai uitat ușa deschisă pentru o briză.
În terapie, lucrăm exact cu aceste alarme. Nu le ignorăm, nu le credem orbește, ci învățăm să le reglăm.
În loc de concluzie – o întrebare incomodă (dar eliberatoare): „Ce anume din mine se teme cel mai tare să reușească?”
Auto-sabotajul nu e un blestem. E o poveste neterminată. Și tu ești autorul. Poți rescrie finalul. Poți învăța să-ți construiești scara în loc să-ți tai craca. Chiar și dacă ai o zi proastă. Chiar și dacă ți-e frică. Mai ales atunci.
