Sindromul impostorului nu e un semn că ești incapabil(ă). E un semn că ai un standard interior înalt, că îți pasă și că… îți pui întrebări. Adevărații impostori nu au sindromul impostorului. Ei se cred grozavi. Neîndoielnic. De neînlocuit.
De ce oamenii capabili se simt adesea ca niște „fraude” (și ce-i de făcut cu asta)
Imaginează-ți că tocmai ai obținut o promovare. Lumea te felicită, tu zâmbești politicos, dar în capul tău rulează un soundtrack de groază:
„Sigur a fost o greșeală.”
„Au ales ce era la îndemână.”
„Dacă și-au închipuit că-s mai bun(ă) decât sunt?”
„O să mă prindă într-o zi. Toți. Și o să râdă.”
Nu, nu ești nebun(ă). Ești doar membru (neplătitor, dar foarte activ) al clubului celor cu sindromul impostorului.
Ce este sindromul impostorului și de ce lovește fix în oamenii capabili?
Sindromul impostorului este acel sentiment profund și deranjant că nu meriți succesul tău, că ai ajuns unde ai ajuns printr-o combinație de noroc, conjunctură și un pic de magie neagră — dar cu siguranță nu datorită competenței tale. Ironia? Nu apare la cei incompetenți, ci la cei mai muncitori, perfecționiști și inteligenți oameni din încăpere. Cei care, în loc să ridice mâna cu încredere, își fac 3 checklist-uri mentale și încă se îndoiesc că au „ceva de spus”.
De ce trăim cu acest sentiment de inadecvare constantă?
Pentru că trăim în era comparației continue. Scrollăm 10 secunde pe LinkedIn și vedem:
- „Ana (24 ani) – Data Scientist la NASA și profesor asociat în timpul liber”
- „George – Fondatorul a trei startup-uri și tatăl perfect al unui bebeluș care face deja coding”
- Tu – abia ai scos gunoiul și încă nu știi ce-ai făcut cu viața ta azi
Rețelele sociale sunt un loc perfect pentru sindromul impostorului să înflorească. Comparăm tot timpul ce știm despre noi (haos, îndoieli, eforturi) cu ce aleg ceilalți să arate (succes, zâmbete, titluri). Și, evident, pierdem.
Cum recunoști sindromul impostorului în viața ta?
- Minimalizezi realizările – „A fost doar un proiect mic…”
- Nu ceri promovare sau bani mai mulți, deși știi că-i meriți
- Simți că trebuie să lucrezi dublu ca să „compensezi” că nu ești suficient(ă)
- Eviți provocările de frică să nu fii „descoperit(ă)”
- Ai gânduri de genul: „Dacă aș fi fost cu adevărat bun(ă), nu m-aș simți așa…”
(Paradoxul fiind că tocmai faptul că te gândești atât de profund la toate astea e un semn de inteligență emoțională. Dar nu-ți spun prea tare, că poate nu mă crezi.)
Cum combati sindromul impostorului fără să te muți în peșteră
- Normalizează senzația
Toți oamenii care gândesc (și nu doar postează) au simțit sindromul impostorului. Inclusiv Michelle Obama. Inclusiv unii psihoterapeuți (da, da).
Faptul că-l ai nu înseamnă că ești greșit(ă). Înseamnă că ești conștient(ă).
- Separă emoția de realitate
Când te simți „fraudă”, întreabă-te: „Ce dovezi concrete am că nu merit ce am?”
(Și nu, „așa simt eu” nu e dovadă.)
- Vorbește despre el
Paradoxal, sindromul impostorului pierde putere când e spus pe nume.
Povestește unui prieten, unui coleg, unui terapeut. Vei fi surprins(ă) câți oameni spun: „Wow, și eu mă simt fix la fel…”
- Scrie-ți propriul „CV al realității”
Nu cel de pe LinkedIn, ci unul onest: ce-ai învățat, câte obstacole ai trecut, ce feedback pozitiv ai primit. E mai greu să te consideri „o minciună” când îți vezi, în scris, tot ce-ai construit real.
- Împrietenește-te cu imperfecțiunea
Nu trebuie să fii expert(ă) la tot. Nu trebuie să știi tot. Nu trebuie să te simți 100% sigur(ă) ca să fii competent(ă). Perfecționismul e doar o altă mască a fricii.
În loc de concluzie: Nu ești o fraudă. Ești doar prea modest(ă).
Sindromul impostorului nu e un semn că ești incapabil(ă).
E un semn că ai un standard interior înalt, că îți pasă și că… îți pui întrebări. Adevărații impostori nu au sindromul impostorului. Ei se cred grozavi. Neîndoielnic. De neînlocuit.
(Și sunt adesea promovați, dar asta e altă discuție…)Așa că, data viitoare când te simți „înșelător”, amintește-ți: Faptul că simți asta e dovada că ești autentic(ă), nu fals(ă).
Și dacă tot îți pui problema, probabil ești deja mai capabil(ă) decât îți dai credit.
